Fermierii campioni la rapiță din județul Alba
Într-un an agricol dificil, cu numeroase probleme în câmpurile fermierilor, rapița se află acum la momentul bilanțului. Astfel, ca în fiecare an, Corteva Agricience dă startul campaniei Fermieri campioni, o campanie ce are rolul de a evidenția modul în care hibrizii Pioneer s-au comportat sub diferite tehnologii în mai multe zone ale țării, precum și ce producții au oferit agricultorilor.
“Provocările din agricultură nu vor înceta niciodată, fie că vorbim de cercetare, de nevoile fermierilor, de vreme sau de vremuri, noi, cei care reprezentăm compania Corteva Agrisciencce, trebuie să reușim să ne adaptăm și să contribuim la dezvoltarea acestui sector. Mă bucur să am alături o echipă dornică de performanță, de aceea spun mereu că avem și performanță în câmp. Rezultatele fermierilor trebuie văzute și apreciate, pentru că ei merită recunoștința noastră pentru devotamentul de care dau dovadă atunci când lucrează pământul. Campania Fermieri campioni este o dovadă a performanței, cumva modul nostru de a scoate în evindență o mică parte a celor care performează în agricultură. Mă bucur că în acest an fermierii din Transilvania au reușit să obțină producții ridicate la rapiță, motiv pentru care dăm startul campaniei cu declarațiile fermierilor campioni din județul Alba și îi felicit pe această cale pentru rezultatele obținute”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager România & Republica Moldova.