Hibrizii de floarea-soarelui din portofoliul companiei Corteva Agriscience se numără printre alegerile prioritare ale fermierilor români. Motivați de stabilitatea producțiilor pe care le oferă an de an, aceștia rămân consecvenți în alegeri și încearcă noii hibrizi recomandați pentru zona în care își desfășoară activitatea. Este clar că este nevoie și de o tehnologie care să susțină cultura pe tot parcursul vegetației, iar cei mai mulți dintre ei aleg să respecte fiecare verigă tehnologică și astfel să culeagă roadele muncii pe măsura așteptărilor. Compania Corteva Agriscience răspunde nevoilor fermierilor, iar acest lucru se vede mai ales în rezultatele pe care aceștia aleg să le prezinte, motiv pentru care, chiar dacă a fost un an extrem de dificil, fermierii campioni trebuie apreciați și mai ales motivați să-și continue activitatea.
La floarea-soarelui s-au înregistrat producții bune în multe zone din țară, chiar dacă vremea capricioasă a pus mari probleme agricultorilor. De exemplu, fermierul Silviu Nour din județul Neamț a cultivat hibridul P64LE136 și a obținut 3.650 kg/ha. “Lucrez 500 ha, iar floarea-soarelui am semănat pe 60 ha, după cultura de grâu. Astfel, terenul a fost pregătit cu grapa cu discuri în două treceri și am administrat 20 t/ha de gunoi de pasăre. În primăvară terenul a fost pregătit cu combinatorul, am administrat uree - 200 kg/ha, am semănat în perioada 7-10 aprilie și am administrat îngrășământ triplu 16 – 200 kg/ha. Primul erbicid l-am administrat după semănat și mai apoi am administrat Express. În stadiul de 8-10 frunze, atunci când am putut intra ultima oară în cultură cu un tractor clasic, am administrat un tratament cu fungicid. În următoarea campanie vom semăna în jur de 80 ha cu floarea-soarelui și voi alege hibrizi Pioneer® cu tehnologia Express®”, a punctat fermierul campion.
Un alt fermier campion la această cultură este domnul Augustin Nealcoș din județul Cluj, care a ales hibridul P64LE25 și a obținut o producție de 3.600 kg/ha. “Noi lucrăm 2.000 ha, dintre care 260 ha le-am avut în acest an cu floarea-soarelui. Am semănat după cereale, unde am avut exces de apă, am scarificat, restul terenului a fost arat și discuit în toamnă. Am fertilizat la pregătirea patului germinativ cu îngrășământ DAP 18.46.0 – 200 kg/ha, la semănat am administrat azot – 150 kg/ha și în vegetație, în stadiul de 6-10 frunze, am dat nitrocalcar – 150 kg/ha. Am semănat începând cu finalul lunii martie, am erbicidat preemergent și apoi am dat Express®. Am aplicat și un tratament cu fungicid și insecticid în faza de îmbobocire”, a declarat agricultorul. Aceasta a mai adăugat faptul că a fost foarte mulțumit de rezultatele obținute de-a lungul timpului cu hibrizii Pioneer® și că în următoarea campanie va semăna în jur de 200 ha cu floarea-soarelui și va alege și hibrizii P64LE99 și P64LE25.
Alin Limbășan din localitatea Bazna, județul Sibiu, lucrează 250 ha, floarea-soarelui a semănat în acest an pe 71 ha și a obținut 3.600 kg/ha cu hibridul P64LE136. “Am semănat floarea-soarelui după grâu, de aceea terenul a fost arat, apoi am discuit în toamnă, după care, în primăvară, am pregătit terenul cu combinatorul. Am semănat începând cu 4 aprilie, am fertilizat cu 300 kg/ha de NPK triplu 16 și am mai fertilizat cu 150 kg/ha de azot cu sulf în stadiul de 6-7 frunze. Am aplicat un erbicid preemergent, apoi Express® și la 2-3 zile am mai aplicat un erbicid pentru combaterea buruienilor monocotiledonate. Am aplicat și fungicidul Tanos, atunci când plantele aveau în jur de 80 cm, practic atunci când am putut intra ultima oară cu tractorul. Recoltatul a avut loc între 20-25 septembrie, am avut umiditate mare și nu am putut recolta mai devreme. Am fost mulțumiți de culturile din acest an, mai ales de P64LE136, care a avut și o greutate bună. Am avut și P64LE99 care a oferit o producție medie mulțumitoare, de aceea pentru următoarea campanie voi alege din nou acești doi hibrizi pentru că oferă stabilitate”, a precizat fermierul.