România a avut în anul trecut cele mai mari producții la porumb din Europa. În multe ferme din țară, proba cântarului a însemnat bucurie și satisfacție în acest an, iar acolo unde au fost semănați hibrizii Pioneer, producțiile au fost pe măsura așteptărilor și uneori chiar au depășit estimările. Din acest motiv, dăm startul prezentărilor celor mai productivi fermieri din țară, cei care au mizat pe genetica Pioneer și care au obținut rezultate foarte bune. Începem cu fermierii din sudul țării, județele Ialomița și Ilfov.
Cea mai bună producție din aceste două județe a fost obținută de fermierul Bogdan Voicu. Acesta asemănat 230 ha cu porumb în acest an și a obținut în acest an 15.890 kg/ha cu hibridul P9911 – un hibrid semitardiv din gama Optimum® AQUAmax®. “Am semănat porumbul după rapiță, încă din vară am erbicidat, apoi am scarificat și am mai erbicidat o dată, iar în lunile octombrie-noiembrie am arat și tot în toamnă am aplicat 200 kg/ha de triplu super fosfat. Ne-au ajutat foarte mult erbicidările din vară! În primăvară am pregătit terenul cu combinatorul, am erbicidat în preemergență, am aplicat îngrășăminte 150 kg/ha, iar la prașilă am aplicat 150 kg/ha de azot. În vegetație am mai aplicat două erbicide și un insecticid. Am început recoltatul în jurul datei de 15 septembrie, iar anul viitor voi semăna 450 ha cu porumb”, a afirmat Bogdan Voicu.
Același hibrid - P9911- a performat și în județul Ialomița, acolo unde fermierul Victor Burciu a obținut 14.400 kg/ha. “În acest an am semănat 170 ha cu porumb, iar plante premergătoare au fost floarea-soarelui și porumbul. Am arat din toamnă la 33-35 cm, în primăvară am fertilizat cu îngrășăminte complexe 18.46.0 – 200 kg/ha; azotat de amoniu -125 kg/ha; uree NG – 150 kg/ha, în a doua decadă a lunii aprilie am semănat 78.000 boabe germinabile/ha. Cultura a primit 3 erbicide, un foliar -10 l/ha în faza de 6-8 frunze, iar unde a fost cazul am aplicat și tratamente pentru Tanymecus. Cultura a fost irigată în 3 tranșe a câte 800 mc/ha. Nu am prășit în acest an, iar campania de recoltat a debutat la jumătatea lunii septembrie”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în următoare campanie va semăna 330 ha cu porumb și va alege hibridul P9911, cel care i-a oferit cea mai bună producție, dar vrea să încerce și hibrizi noi.
Un alt fermier campion din județul Ialomița este Adrian Georgescu, care a semănat 650 ha cu porumb, dintre cele 2.600 pe care le lucrează, și a obținut 14.100 kg/ha cu hibridul P0937 și 11.980 kg/ha cu hibridul P9903. Primul hibrid - P0937 este un hibrid tardiv ce se recomandă a fi cultivat în condiții de irigat, iar cel de al doilea – P9903 este cel mai bine vândut hibrid semitimpuriu de la noi din țară.
“Am semănat porumbul fie după rapiță, fie după porumb. Pregătirea terenului pentru semănat a constat în arătură de toamnă, lucrare cu discul tot în toamnă, iar în primăvară o lucrare cu combinatorul. Am fertilizat la pregătirea patului germinativ cu 200 kg/ha îngrășăminte complexe și 200 kg/ha de azot. Am semănat în perioada 5-6 aprilie, am aplicat erbicide pentru frunză lată și frunză îngustă, au fost date separat din cauza stresului hidric. Am aplicat și insecticide, 3-4, în funcție de fiecare solă în parte și de planta premergătoare. Am irigat în acest an, dar nu toată suprafața. De exemplu hibridul P9903 nu a fost în irigat, însă P0937 a primit apă în două tranșe. Am recoltat după data de 10 septembrie, am început cu P9903, iar hibridul P0937 l-am recoltat la finalul lunii septembrie”, a punctat domnul Georgescu. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna porumb pe aproximativ 700 ha și va opta pentru aceeași hibrizi Pioneer.
Marian Dumitru este următorul fermier campion din această zonă a țării. Acesta își desfășoară activitatea în Brănești – Ilfov, iar în acest an a obținut 12.800 kg/ha cu hibridul P9903. “Lucrez 630 ha, iar porumb am semănat în acest an pe 30 ha după floarea-soarelui. În toamnă am arat la 30 cm, am discuit și am aplicat complexe 18.46.0 - 200 kg. În primăvară am intrat cu un combinator și am semănat în jurul datei de 15 aprilie 70.500 boabe germinabile/ha. Odată cu semănatul pe rând, am aplicat 250 kg/ha de azotat. Am erbicidat în preemergență și în postemergență timpurie. În stadiu de 4 -5 frunze am mai aplicat un foliar bogat în zinc. Am recoltat în prima parte a lunii septembrie și am fost mulțumit de producție, de aceea anul viitor voi semăna 80 ha, cred că voi alege același hibrid în principal, însă vreau să încerc și un hibrid nou”, a afirmat agricultorul.
Fermier campion în județul Ilfov a devenit și domnul inginer Gheorghe Preda, care a obținut 12.650 kg/ha cu hibridul P9537. Acesta a ales un hibrid semitimpuriu, din grupa 350 FAO, ce are o foarte bună adaptabilitate, mai ales în condiții de stres termic și hidric. “Am avut în acest an 305 ha cu porumb, iar pregătirea terenului a constat în dezmiriștire, arătură de toamnă și administrarea a 600 – 700 kg/ha de TerraCalco. În primăvară am aplicat 200 kg/ha îngrășăminte complexe 20.20.0 și am efectuat o lucrare cu combinatorul, în timp ce la semănat am aplicat îngrășăminte 150 kg/ha. Am erbicidat doar preemergent, am aplicat un îngrășământ foliar pe bază de zinc, iar la faza de 6-8 frunze am prășit și am mai administrat pe rând 250 kg/ha de azotat de amoniu. Nu am aplicat alte tratamente în acest an, iar recoltatul a avut loc în perioada 25 august – 10 septembrie”, a declarat fermierul campion, care a mai adăugat faptul că a fost mulțumit de rezultatele obținute în fermă.
Iulian Filipoiu este un alt fermier campion la porumb din județul Ialomița. El a obținut 12.500 kg/ha cu hibridul P9903 și 10.600 kg/ha cu hibridul P9911. “Am semănat porumbul după rapiță, înainte de semănat am aplicat 200 kg/ha de uree, iar la semănat am mai aplicat 200 kg/ha îngrășăminte complexe 18.46.0, în a doua jumătate a lunii aprilie. Cultura a mai primit un îngrășământ foliar pe bază de zinc, am erbicidat preemergent, în faza de 8-10 frunze am prășit și am administrat azotat 150 kg/ha și am irigat în 4 tranșe, 160 l/ha la fiecare irigare. Am recoltat la începutul lunii septembrie, iar în următoarea campanie voi semăna aceeași suprafață cu porumb și bineînțeles că voi alege aceeași hibrizi de la Pioneer”, a specificat Iulian Filipoiu.