Dăm startul prezentărilor celor mai bune rezultate obținute în acest an la porumb. Ca de fiecare dată, hibrizii Pioneer® nu au dezamăgit la proba cântarului, iar fermierii care au mizat pe semănarea lor au avut producții ridicate, de foarte multe ori chiar și peste media scontată pe parcursul vegetației. Începem prezentarea cu fermierii din județul Arad și Bihor, care au ales nu doar hibrizi consacrați, dar și hibrizi noi care le-au oferit producții de peste 14 tone/ha.
Nagy Attila este primul fermier campion din județul Bihor. Acesta a cultivat hibridul P0725 și a obținut 15.200 kg/ha. “Lucrez 1.500 ha, dintre care 450 ha au fost semănate în acest an cu porumb, după cultură de rapiță. Terenul a fost scarificat și am administrat 5 tone de amendamente în toamnă, iar la semănat am dat 250 kg/ha nitrocalcar. Eu am mai tratat o dată sămânța și am semănat începând cu 15 aprilie, am ales densitatea de 64.000 b.g/ha. Am erbicidat o singură dată, iar la prașilă, în stadiul de 7-8 frunze, am mai aplicat 120 kg/ha de azotat. Recoltatul a avut loc în luna octombrie, iar în următoarea campanie intenționez să semăn porumb pe 500 ha. Din portofoliul Pioneer® voi alege hibrizii P0216, P0217 și P0725”, a punctat fermierul campion.
Horvath Attila este următorul fermier campion la porumb din județul Bihor. Acesta lucrează 1.182 ha, porumb a avut pe 502 ha, iar plante premergătoare pentru această cultură a avut rapiță, grâu și porumb. Rezultatele cele mai bune le-a obținut cu hibrizii P0217 și P9903, care i-au asigurat 14.980 kg/ha, respectiv 14.590 kg/ha. “În funcție de solă terenul a fost arat sau scarificat, apoi pregătit în primăvară cu combinatorul și fertilizat cu 250 kg/ha DAP. Densitatea la semănat a fost de 62.000 – 66.000 b.g/ha. Cultura a primit un singur erbicid, iar în stadiul de 6-8 frunze am prășit și am administrat nitrocalcar - 80 kg/ha. A fost o campanie foarte bună la porumb, media finală pe fermă a fost de 12.500 kg/ha. În următoarea campanie voi semăna porumb pe cca. 400 ha și sigur voi alege hibrizii P0412, P9903 și P0217”, a specificat agricultorul bihorean.
Un alt fermier campion la porumb cu hibridul Pioneer® P9911 este domnul Gabor Șandor, din localitatea Tarcea, județul Bihor, care a obținut 14.490 kg/ha. “Lucrez 250 ha, iar porumb am avut în acest an pe 70 ha. A fost un an bun, cultiv de ceva vreme acest hibrid și am avut mereu producții ridicate. Am semănat porumbul după rapiță, soia și grâu, au fost mai multe sole. Am arat în toamnă la 35 cm, în primăvară am lucrat terenul cu grapa, am fertilizat cu 250 kg/ha de îngrășământ complex triplu 16, după care am efectuat o lucrare cu combinatorul. Am semănat în perioada 10-12 aprilie, atunci am aplicat și 20 kg/ha îngrășământ starter și 250 kg/ha nitrocalcar. Am erbicidat, apoi când plantele aveau 4 frunze am erbicidat din nou și am administrat un îngrășământ foliar. Nu a fost un an cu probleme, așa că am prășit în stadiul de 6-8 frunze și tot atunci am dat azotat de amoniu, 100 kg/ha. Am avut rezultate bune cu toți hibrizii Pioneer®, chiar și la floarea-soarelui, iar anul viitor voi alege hibrizii P9911, P0412, P0415 și P9889”, a declarat fermierul campion.
Nagy Tiberiu este și el fermier campion la porumb în județul Bihor. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Tarcea, lucrează 1.000 ha, iar hibridul P9903 i-a oferit în acest an 14.197 kg/ha. “Am avut 300 ha cu porumb în acest, semănate după grâu. Am arat în toamnă, iar în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul. Am semănat începând cu 15 aprilie, densitatea a fost de 65.000 b/g/ha, iar odată cu semănatul am aplicat 300 kg/ha de azotat și 20 kg/ha îngrășământ starter. După semănat am erbicidat, am avut parte de ploi și nu a fost necesar să mai aplic al doilea erbicid și nici nu am mai administrat culturii altceva. Cred că am avut noroc că am avut ploi la timp și astfel am obținut producții bune. Din cele 300 ha cu porumb, 250 ha au fost semănate cu hibrizi Pioneer® – P9911, P9903, P9537, P9415, P0412 și am avut rezultate foarte bune, sigur îi voi semăna și în următoarea campanie, dar voi testa și hibrizi noi”, a punctat agricultorul bihorean.
În județul Arad, primul fermier campion a fost domnul Robert Kiss. Acesta a cultivat mai mulți hibrizi Pioneer®, unul dintre ei a fost P0268 și i-a oferit 12.825 kg/ha. “Am avut 130 ha cu porumb în acest an 130 ha, dintr-un total de 300 ha. Am semănat și după cultură de păioase, dar și după porumb, așa că am arat la 30 cm, în toamnă, după care în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul și am semănat în prima parte a lunii aprilie. Am mai tratat o dată sămânța și am ales densitatea de 68.000 – 69.000 b.g/ha și am fertilizat cu 300 kg/ha de azot. Am erbicidat preemergent și postemergent și doar atât nu am mai aplicat altă tehnologie”, a precizat agricultorul.
Tot în județul Arad își desfășoară activitatea și fermierul campion Alexandru Tamaș, care a cultivat hibridul P0412 și a obținut 12.150 kg/ha.