Un nou studiu Corteva Agriscience™ și grupul Financial Times evidențiază o deschidere din partea consumatorilor față de utilizarea noilor tehnologii în agricultură
Geneva – 4 septembrie 2019 – Consumatorii și fermierii europeni consideră sustenabilitatea în procesul de producție o prioritate majoră, fiind deschiși față de utilizarea de tehnologii inovatoare pentru a obține alimente cu valoare nutritiva mai mare , potrivit rezultatelor unei noi cercetări.
Studiul privind Sustenabilitatea sistemului alimentar din Europa a fost comandat de Corteva Agriscience și realizat de compania Longitude, parte a grupului Financial Times. Rezultatele arată că, în următorii cinci ani, mai mult de două treimi dintre fermierii intervievați ar folosi produse obținute cu ajutorul noilor tehnologii de creștere a plantelor și peste jumătate dintre consumatori sunt deschiși față de acestea.
Studiul are la bază două cercetări realizate pe un eșantion de 600 de fermieri și administratori din domeniul agricol din România, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Ucraina și unul de 2.500 de consumatori din Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Marea Britanie și Ucraina.
Rezultatele studiului mai arată că atunci când achiziționează alimente produse sustenabil, consumatorii sunt cel mai adesea interesați de reducerea risipei, sprijinirea micilor fermieri și diminuarea cantității de produse chimice utilizate pentru protecția culturilor. Studiul subliniază și provocările cu care se confruntă fermierii în implementarea practicilor sustenabile – în special amenzile pe care aceștia le riscă.
Studiul mai relevă că peste un sfert dintre fermieri cred că cerințele consumatorilor reprezintă cea mai mare provocare în viitorul apropiat, egală cu presiunea generată de înmulțirea dăunătorilor în culturi. Cercetarea arată că societatea este deschisă față de noile tehnologii de reproducere a plantelor precum editarea genetică CRISP-Cas, aproape nouă din zece consumatori afirmând că ar fi deschiși să plătească mai mult pentru produse realizate prin intermediul acestei metode.
„Acest studiu arată o nevoie reală pentru alimente produse sustenabil în Europa. Corteva Agriscience este în măsura să susțină un dialog despre agricultura sustenabilă, putând transmite perspectiva consumatorilor către fermieri, dar și vocea fermierilor către consumatori”, a declarat Igor Teslenko, Președinte Europa Corteva Agriscience.
„Este remarcabil că atât fermierii, cât și consumatorii sunt deschiși pentru noile tehnologii de producere a plantelor care vin cu un potențial mare de a face alimentele mai hrănitoare, îmbogățind astfel viețile producătorilor și consumatorilor. Consumatorii sunt gata să plătească mai mult pentru alimente produse sustenabil. Acum depinde de noi cei implicați și de industrie să facem un pas în plus pentru a sprijini agricultura sustenabilă”.
“Corteva Agriscience crede în ideea de a pune consumatorul și fermierul în centrul activității sale. De aceea investim constant pentru a creiona un portofoliu adaptat cerințelor din viitor. Oferind soluții integrate care combină semințe, tehnologii de tratare a semințelor, consiliere agronomica, soluții digitale și produse de protecția plantelor cu un profil mai prietenos cu mediul, ne putem ajuta clienții să fie mai productivi, capabili să producă alimente suficiente și sănătoase pentru o populație aflată în creștere”, concluzionează Igor Teslenko.
Corteva Agriscience este dedicată să acționeze pe baza datelor obținute cu ajutorul acestei cercetări și să contribuie mai mult la dezvoltarea unei agriculturi sustenabile care să contribuie la dezvoltarea generațiilor viitoare.
Despre Corteva Agriscience™
Corteva Agriscience este o companie globală, pur-agricultură, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și profitabilității. Având în portofoliu unele dintre cele mai ușor de recunoscut mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, care pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare. Corteva Agriscience a devenit o companie independentă listată la bursă pe data de 1 iunie 2019 anterior fiind divizia agricolă a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.com.
Puteți urmări Corteva Agriscience™ și pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter și YouTube.
# # #
9/4/19
®, TM, SM, Mărcile comerciale și mărcile de servicii ale Dow AgroSciences, DuPont sau Pioneer și ale companiilor afiliate sau ale proprietarilor acestora.
Contact
József Máté, Lider comunicare corporativă Corteva în Europa
Office: +41 22 775 3670
Mobile: +41 79 597 2709
Email: jozsef.mate@corteva.com