“În România, suprafața cultivată cu porumb pentru siloz este în jur de 80.000 ha, iar conform tradiției populare, hibrizii pentru această cultură trebuie să fie cu talie înaltă, cu fibră, foarte multă proteină, însă, surpriză, porumbul nu este o plantă proteică. Porumbul trebuie să ofere energie animalelor pentru a face producție de lapte, de carne, datorită amidonului pe care îl conține. Noi asta urmărim, un știulete mare, bine dezvoltat, cu foarte multe boabe, pentru că acolo se găsește amidonul de care au nevoie animalele pentru a-și duce producția la maxim. Un astfel de hibrid este P0725 din gama Optimum® AQUAmax®, care are un potențial foarte mare de producție. Planta este înaltă, cu o inserție înaltă a știuletelui, deci tocmai aspectele pe care le urmărim la un hibrid pentru siloz. Noi am pornit un program în acest an prin care ne-am dorit să fim alături de fermieri de la însămânțat, până la însilozat, să aducem împreună cele mai bune tehnologii și cunoștințe, astfel încât să crească producția de carne și de lapte a animalelor pe care le dețin fermierii”, a declarat Mihai Valentin - Category Marketing Manager Porumb și Soia.
Cel mai bun rezultat la porumb siloz l-a obținut fermierul Levente Janosi din județul Harghita, respectiv 86 t/ha. Acesta a semănat porumbul după cultura de grâu, pe un teren care a fost fertilizat în toamnă cu gunoi de grajd – 60 t/ha, iar la semănat a adăugat 400 kg/ha de azot. Cultura a primit două erbicide.