Hibridul P9889 demonstrează cele enumerate mai sus, iar în 2023 ocupă cea mai mare suprafață de porumb cultivată cu un hibrid în România.
P9889 este un hibrid ce aparține grupei 350 FAO, maturitate de interes pentru țara noastră, perfect adaptat pentru orice tip de tehnologie și zonă în care va fi cultivat. Este un produs ce reușește să valorifice la maxim fiecare picatură de apă, fiind etalonul hibrizilor Optimum® AQUAmax®, grupa cea mai cunoscută de hibrizi în toată lumea, ce au ca țintă valorificarea precipitațiilor, toleranța la arșiță, dar și un sistem prin care pierderea de apă este redusă considerabil.
Grupa Optimum® AQUAmax® reprezintă o necesitate pentru fermierii din România, unde lipsa precipitațiilor cauzează mari pierderi anual. Pentru a fi siguri de reușita în fermă, avem nevoie de minimum de investiții, pentru a produce maximum posibil.
Productivitatea acestui hibrid este de neegalat! Practic, astăzi, în intervalul de maturitate 300 - 400 FAO, P9889 este imbatabil, cu un avantaj de minimum 500 kg/ha, atât în condiții nefavorabile, cât și în condiții perfecte. Anul 2023 a fost un an dificil la porumb în toată țara, iar pentru a exemplifica potențialul excepțional al acestui hibrid, amintim producțiile și locul acestuia, obținute în 3 locații:
- Daneș – judetul Mureș – 17.165 kg/ha, U - 15,5%
- Dorohoi - judetul Botoșani – 11.753 kg/ha, U - 15.2%
- Varnița – Republica Moldova – 16.116 kg/ha, U – 8%
Locațiile pot fi confirmate de către fermieri și presa prezentă la recoltare, adică informație credibilă, obținută în condiții de fermă, cu tehnologia recomandată de Corteva Agriscience, de la erbicidare, până la fertilizare.
Echipa de Agronomy de la Afumați, P9889 a demonstrat că poate fi cultivat și în fermele în care fertilizarea cu azot este scazută (70 kg/ha N s.a.), hibridul reușind o producție de peste 9 t/ha în rotație cu cereale păioase pe o solă aflată în județul Constanța, unde precipitațiile au fost de peste 250 l/mp, de la semănat la recoltat. Evident, rezerva de azot de la cerealele păioase a ajutat, dar randamentul hibridului este incontestabil, indicele de utilizare al azotului fiind unul extraordinar. Pentru fermierii ce își propun fertilizări sub 100 kg/ha azot substanță activă, acest hibrid este recomandarea noastră numărul 1.
Condițiile meteo actuale ne îndeamnă către precauție, alegeri cumpătate, atenția la cele mai mici detalii și utilizarea experienței acumulate, pentru a avea un an reușit.
Cu siguranță alegerea hibridului potrivit reprezintă un pas esențial către reușită, iar P9889 este definiția reușitei în cultura porumbului.