Hibrizii Pioneer PT298 și PT303 au oferit rezultate foarte bune și fermele familiei Târziu din Cenad, respectiv TSV Bilagri și Agrobilan. Domnul inginer Silviu-Vasile Târziu a obținut 5.200 kg/ha cu hibridul PT298/Agile, pe o suprafață de 22 ha, iar domnul Vasile-Lucian Târziu a obținut 4.400 kg/ha cu hibridul PT303 Sclerotinia Protector, pe o suprafață de 85 ha. Ce tehnologie au aplicat cei doi și cât de mulțumiți au fost de rezultatele obținute, ne-a specificat domnul inginer Silviu-Vasile Târziu: “Cultura de rapiță a fost semănată după grâu și în cazul ambilor hibrizi a fost aplicată aceeași tehnologie. Mai întâi terenul a fost dezmiriștit la 25-30 cm, apoi am intervenit cu un disc fin pentru mărunțire, după care am intervenit cu un tăvălug cu pinteni, am fertilizat cu 5 zile înainte de semănat, atunci am administrat 150 kg/ha îngrășăminte NP cu sulf, apoi am semănat, în perioada 1-10 septembrie, și am aplicat erbicid preemergent. În luna octombrie, după răsărirea frunzelor reale, am administrat 250 kg/ha de nitrocalcar, precum și un tratament cu fungicid și îngrășământ foliar pe bază bor. În primăvară am fertilizat cu 250 kg/ha de uree și am mai fertilizat o dată în luna aprilie cu nitrocalcar -150 kg/ha. În ceea ce privește tratamentele, pot spune că au fost trei la număr. Prima oară am intervenit în luna martie cu un tratament pe bază de tebuconazol, amestecat cu protioconazol, împreună cu un insecticid sistemic. Al doilea tratament a fost compus din protioconazol cu procolaz, iar în luna iulie, după căderea florilor, am aplicat strobilurină împreună cu tebuconazol. Bineînțeles, din cauza apariției dăunătorilor, am aplicat insecticide sistemice și de contact, în total au fost 3 treceri. Am recoltat la final de iunie, început de iulie. În această toamnă situația este mai dificilă din cauza lipsei umidității din sol, sperăm să avem parte de precipitații pentru că am semănat PT298 – 154 ha și PT303 – 120 ha.”